@ 25. continuare, Doctrina predicata de Sfintii Rishi in prima epoca de civilizatie,...IMPORTANT !

http://mihaiiasiromania.blogspot.cominformatii spirituale




25.continuare,
     Doctrina predicata de Sfintii Rishi

    ,... ce se intampla cand un corp este consumat in flacari???
Cand arde ceva, vedem ca pe de o parte apare lumina; acest prim fenomen  nu mai este pur material, nici perceptibil din exterior, cu toate ca actioneaza pana in lumea spirituala, este produs de caldura atunci cand ea este destul de puternica ca sa devina o sursa de lumina. Ea da atunci ceva invizibilului, ceva ce nu mai este perceptibil din exterior, dar care trebuie rascumparat prin fum. Din ceea ce era mai inainte transparent, impregnat de lumina, ia nastere ceva opac, fumul. Vedem deci ca de fapt caldura  sau focul se diferentiaza, se divid. Pe de o parte apare lumina, si chiar prin aceasta se deschide o cale spre lumea aflata deasupra simturilor. Dar deoarece lumina este trimisa in acea lume, este necesar ca altceva sa coboare in lumea materiala, in lumea care nu este transparenta, ci este vizibila.
In Univers nimic nu se  intampla fara un efect contrar.
Toate cate exista au doua laturi:  atunci cand datorita caldurii se iveste lumina, in alta parte se produce o  intunecare, apare materie opaca. Aceasta este o invatatura fundamentala a stiintei spirituale.
Procesul pe care l-am descris nu este decat aspectul exterior, fizic, material, a ceea ce se petrece. Dar la baza acestui proces material se afla cu totul altceva.
Atunci cand un obiect contine caldura, fara sa raspandeasca lumina, caldura perceputa nu este numai aspectul fizic, exterior, la aceasta se adauga si un element spiritual. Apoi, daca caldura devine destul de intensa pentru ca din ea sa rezulte pe de o parte lumina si pe de alta fum, o parte din continutul ei spiritual trebuie sa treaca in fum. Iar acest element spiritual care se gasea in caldura si a trecut in fum, deci intr-un element inferior, este ca "prins in vraja" in fumul acesta.     Entitatile spirituale care insotesc caldura trebuie sa se lase legate in aceasta  densitate, in fum. Tot ceea ce se petrece in acest fel, ca o materializare, o condensare a caldurii, aduce dupa sine legarea magica a entitatilor spirituale.  Putem sa gasim exemple si mai  impresionante :  sa presupunem ca transformam  aerul in lichid, ceea ce este deja posibil in zilele noastre. Aerul insusi nu este altceva decit caldura condensata;  s-a nascut din caldura pe cand se forma fumul. Spiritul care dorea in realitate sa fie caldura a fost legat magic de fum. Unele entitati spirituale, numite si spirite ale elementelor, au fost prinse prin magie in tot ce este aer si intr-un fel sunt  condamnate la o existenta si mai jos, daca aerul  devine lichid. De aceea stiinta spirituala vede in tot ce este perceptibil din exterior ceva provenit dintr-o stare calorica originara. Focul - sau caldura - a devenit mai intai aer, fum sau gaz printr-un fenomen de condensare; apoi ceea ce era gazos a devenit lichid, iar lichidul s-a  solidificat.
         " Priviti, spune ocultistul, orice corp solid. El a fost mai inainte lichid si a devenit solid in decursul evolutiei. In timpuri si mai indepartate,  fost gaz, si acest gaz s-a nascut din foc sub forma de fum. Dar poate tot unde se produce o ccondensare, exista o legare magica a  entitatilor spirituale"
Sa privim lumea care ne inconjoara, stancile,raurile,pacla care se formeaza atunci cand se evaporeaza apa, in sfarsit, aerul :  in fond toate acestea nu sunt altceva  decat foc. Totul este foc, dar un foc condensat : aurul, argintul, arama sunt foc condensat.  Totul a fost foc odinioara toate s-au nascut din foc. Dar in acest proces de condensare, intotdeauna un  element spiritual este captiv, ca printr-o vraja.
           Cum actioneaza  entitatile divine  care ne inconjoara ca sa apara solidul, lichidul, gazul, asa cum le gasim pe pamantul nostru ? Ele determina spiritele elementate care traiesc in foc sa coboare si le intemniteaza in aer, apa si pamant. Aceste spirite sunt trimisii fiintelor spirituale  creatoare, formative. Le gasim mai intai in foc. Acolo se poate spune ca se simt inca in largul lor. Apoi insa ele sunt nevoite sa traiasca sub puterea vrajii. Privind in jurul nostru vedem ca fiintele carora le  datoram tot ceea ce ne inconjoara au fost silite sa paraseasca elementul foc, ele sunt captive in corpuri.
          Noi, oamenii, am putea face ceva pentru acesti  ELEMENTALI ? Aceasta este marea intrebare pe care si-o puneau  Sfintii Rishi.  Putem sa facem ceva ca sa eliberam din vraja ceea ce este captivi?
        - DA,  PUTEM FACE ACEASTA.
Caci ceea ce facem noi in lumea fizica nu este decat manifestarea exterioara a unor activitati spirituale.
Tot ce facem noi este important si pentru lumea spirituala. Sa presupunem ca cineva priveste un cristal de stanca, o pepita de aur sau orice alt obiect material.  Ce se intampla ???   Are loc o relatie, un schimb continuu intre spiritul elementului inlantuit in materie si persoana respectiva.    Sa presupunem ca aceasta nu face decat sa priveasca obiectul, nevazand decat ceea ce ii sare in ochi, totusi ceva din spiritul ELEMENTAL patrunde in ea, in acea persoana. Necontenit, de dimineata  pana seara, cate ceva trece in acest fel de la  ELEMENTALI la  fiintele omenesti.
Din toate obiectele care ne inconjoara emana fara incetare o multime de spirite ale elementelor care au fost inlantuite si care continua sa fie legate prin  procesul cosmic de condensare ; ele  patrund necontenit in noi.   Sa presupunem ca cel care priveste astfel obiectele nu are nici o dorinta sa se intereseze de ele, sa faca sa traiasca in sufletul sau un pic din spiritul lucrurilor;  el va trece indiferent prin lume, fara sa conceapa nimic prin gandurile si simtirea sa.  Putem spune ca va ramane un simplu spectator la tot ce i se infatiseaza in lumea materiala. In acest caz, elementalii care patrund in el si raman acolo nu obtin nimic prin procesul cosmic de condensare, decat faptul ca au trecut din lumea exterioara intr-o faptura omeneasca.
             Sa ne inchipuim  ca, dimpotriva, cineva actioneaza asupra impresiilor primite din lumea exterioara 
isi elaboreaza unele idei asupra temeliilor Universului; nu  priveste numai un fragment de material, ci reflecteaza si la latura acestuia, si, intr-un cuvant, spiritualizeaza ceea ce vederea acestuia ii sugereaza.
CE FACE ACEST OM ??? El elibereaza prin  propria sa activitate spirituala  spiritul  elemental  care trece in el din lumea exterioara. El readuce acest spirit in starea lui initiala, il elibereaza de vraja.
Asa ca noi putem fie sa blocam in noi entitatile captive in aer, apa si pamant, fara sa le transformam, fie, spiritualizandu-ne noi insine tot mai mult, putem elibera aceste entitati, sa le salvam, sa le dam drumul din nou in elementul lor.   Pe toata durata vietii sale pe Pamant, omul  face sa treaca prin el spirite elementale venite din afara. Cata vreme nu face altceva decat sa priveasca la lucruri fara sa se gandeasca  , el lasa sa intre in sine aceste spirite fara sa le transforme. Dar pe masura ce prin idei,sentimente, prin simtul frumosului, cauta sa modeleze lumea exterioara in spiritul sau, el elibereaza si salveaza  aceste fiinte ( elementalii ).
           Ce se intampla cu elementalii care au trecut, ca sa zicem asa, din obiecte in oameni???
La inceput raman acolo. Chiar cei care au fost eliberati de cineva trebuie sa ramana in el, dar numai pana la moarte.   Cand omul acela trece pragul mortii., apare o diferenta intre  spiritele elementelor care au intrat numai in el, fara  ca sa fi fost aduse intr-o stare superioara, si cele pe care le-a dezlegat de vraja prin propria sa spiritualizare.  Primele, cele care nu au fost transformate, n-au castigat nimic prin faptul ca au trecut din lucruri intr-o fiinta omeneasca, dar celelalte au dobandit posibilitatea sa se intoarca in lumea din care au venit atunci cand omul respectiv moare.
                   Fiinta omeneasca, in timpul vietii, este un loc de trecere pentru elementali .
Apoi, cand dupa trecerea sa prin lumea spirituala omul este gata sa se reincarneze, cand trece pragul nasterii, toti cei care nu au fost  eliberati revin cu el in lumea fizica.
Cat depre cei  eliberati,  acestia nu mai revin cu el (omul), nu mai coboara in lumea noastra ; acestia s-au inapoiat in elementul lor de origine.
                   Deci, .. depinde de OM daca prin  EVOLUTIA SA  SPIRITUALA,  prin comportarea sa fata de natura exterioara elibereaza elementalii a caror captivitate a fost necesara pentru existenta  sa terestra prin care omul ii inlantuie si mai mult de pamant.
Ce realizeaza cel care, prin modul sau de a privi si de a explica lucrurile, elibereaza un elemental???
       - Din  punct de vedere spiritual, el face contrariul a ceea ce s-a infasurat la inceputuri. Pe cand odinioara focul s-a condensat in fum, omul, prin puterea spiritului sau, extrage din nou focul din ceea ce devenise fum; dar el nu elibereaza in fapt focul acesta decat atunci cand moare.
           Ganditi-va acum la maretia nesfarsita, la spiritualizarea vadita de stravechiul obicei al aducerii de jertfe
, atunci cand acesta este privit in  lumina intelepciunii strabune.  Reprezentati-va un preot in fata altarului, in vremurile acelea cand religia se baza pe o cunoastere adevarata a legilor spiritului.  Cand  preotul aprindea focul se ridica fum si aceasta ascensiune a fumului devenea cu adevarat  o jertfa, era insotita de rugaciuni.
Ce se intampla prin jertfa ???  Acolo unde din caldura a aparut ceva solid, un spirit este inlantuit; prin faptul ca o fiinta omeneasca  insoteste cu rugaciuni intreaga desfasurare a lucrurilor, spiritul acesta este absorbit de acea fiinta, iar dupa moartea acesteia el  se va inalta in  lumea superioara.
           Ce spunea adeptul intelepciunii antice celor care trebuiau sa inteleaga aceste lucruri???
El spunea :" Daca privesti lumea exterioara in asa fel incat activitatea ta spirituala sa nu ramana la fum, ci sa se ridice pana la elementul foc,  tu vei elibera dupa moarte  spiritul legat prin vraja in fum.
                Dar daca vei lasa acel spirit asa cum era in fum, el va trebui sa se nasca din nou odata cu tine; el nu va putea sa se mai intoarca in lumea spirituala.  Daca , dimpotriva, l-ai eliberat, l-ai redat focului initial, el se va inalta dupa moartea ta in sfere spirituale si nu va mai fi nevoit sa revina pe Pamant cand tu te vei naste din nou".
              Regasim aici acel pasaj profund din Bhagavad Gita pe care l-am mentionat anterior. Acolo nu este vorba de Eul omului   , ci de aceste  spirite  ale naturii, acesti  elementali care patrund in om din lumea exterioara.  S-a zis :" Priveste focul si fumul. Ceea ce reda omul focului prin activitatea spirituala sunt spiritele pe care le elibereaza la moartea sa.  Cele pe care le lasa asa cum sunt in fum vor ramane unite cu el dupa moartea sa si vor trebui sa se nasca din nou impreuna cu el".
Soarta elementalilor este caracterizata astfel: atunci cand omul dezvolta samburele de intelepciune pe care il are in el, el elibereaza necontenit dupa moarte fiinte de acest fel.
                                                                                       Prin lipsa de intelepciune, printr-un atasament pur material la lumea aparentelor sensibile, el intareste legatura care il uneste cu aceste fiinte si le constrange sa revina in lume impreuna cu el, sa renasca mereu impreuna.
                              
                                                                           CONTINUAM   la  pct.26



                                                                           sunt de folos aceste informatii ???


                                                                                                        domnita  

  

Postări populare de pe acest blog